Recitalul Vlashi, un document sonor vizual

0,000157

Universală şi atemporală, deci oricând "modernă”, muzica este culmea unui stil liric cristalizat în timp în creuzetul universal. Muzicianul-cronicar, explorator, uneori exigent, al unor compoziţii şi interpreţi, "adevărate jurnale de bord”, încearcă să dezvăluie iubitorilor Eutherpei esenţele sonore care n-au fost sau nu sunt încă pe deplin descifrate.

Transpunându-ne pe "claviatura sonoră” a unui cadrul natural de primăvară în lăcaşurile de cultură ale Bucureştiului, am constatat că răcoroasa lună aprilie a fost dominată de o pletoră de concerte şi recitaluri riguros alcătuite atât din punct de vedere al substanţei muzicale, cât şi al personalităţilor artistice, "a doua idiomatică” a muzicii.

Printre acestea şi recitalul de vioară solo, din seara zilei de 5 aprilie, Bucureşti, orele 19.30. Pentru cei care au fost interesați în a-i cunoaşte direct personalitatea, am avut plăcerea de a-l întâlni, pe scena faimoasei săli de concerte, "George Enescu”, a Universităţii Naţionale de Muzică bucureştene, pe violonistul Florian Vlashi, din La Coruňa, Spania.

La invitaţia conf. univ. dr., violonista, Luminiţa Virginia Burcă, de la universitatea muzicală bucureşteană, violonistul Florian Vlashi, de origine albaneză, membru component al Orchestrei Simfonice din La Coruňa, dir. Grupo Instrumental Siglo XX, a creat un moment unic şi vibrant, în acelaşi timp, pentru spectatorii prezenţi în sala de concerte a lăcaşului de cultură românesc.

Marc Chagall, Violonistul verde (1923-24)

© Guggenheim Museum

Recitalul de vioară solo a fost unul care a ieşit din tiparele comunului prin faptul că violonistul oaspete şi-a conceput concertul, bazându-se pe o tematică interesantă, şi anume: Omagiu lui Chagall, din opera lui, Violonistul verde.

Pentru audienţă, Florian Vlashi, înainte de a susţine recitalul de vioară solo, a prezentat pe scurt creaţia lui Marc Chagall, care a fost un pictor modern, de origine evreu, născut în Belarus, dar emigrat în Germania şi mai apoi, în Franţa. Stilul său de pictură a fost considerat ca deosebit de original, strâns legat de cultura ebraică, un stil poetic, sub influenţa fanteziei şi a melancoliei. În pânzele sale întâlnim foarte des vioara şi violoniştii pe care i-a văzut, i-a ascultat, în copilăria sa, la diverse evenimente.

Florian Vlashi a scos în evidenţă legătura extraordinară a pictorului Chagall cu violonistul, în general. Tocmai acest fapt l-a determinat pe interpretul străin, pe scena românească, să îşi alcătuiască repertoriul contemporan, care să fie dedicat pictorului francez.

Violonistul din Spania, care are o activitate bogată de interpret al muzicii noi, şi-a ales un repertoriu ce aparţine, evident, sec. XX şi XXI, chiar şi o primă audiţie mondială, lucrări prea puţin cunoscute în România. Compozitorii aleşi au fost: Karmella Tsepkolenko, Cesar Aliaj (albanez-lucrare în primă audiţie inspirată de tablourile lui Chagall), Jose Luis Turina (compozitor spaniol, care s-a inspirat şi el din opera lui Chagall), Maurice Ravel, Iannis Xenakis şi Alfred Schnittke. Oaspetele nostru a dorit ca fiecărei lucrări muzicale să îi corespundă câte un tablou pictat de Chagall, care se derula în faţa publicului pe un ecran mare.

Sunetul, cuvântul, culoarea, ca ecologie a vieţii spirituale s-au întrupat într-un eveniment în care muzica se suprapune imaginii şi care trimite la ceea ce se află dincolo de ele. Deschizând larg toate porţile sufletului, iubitorii de muzică, de cuvânt şi culoare, de pretutindeni, au descoperit splendida boltă sonoră şi ideatica pe care a zidit-o cu migală şi cu talent muzicianul din Spania.

Florian Vlashi a Universităţii Naţionale de Muzică (5.04.2013)

© Florian Vlashi, 2013

Artistul Florian Vlashi, cu o educaţie instrumentală şi muzicală aleasă, la şcoala violonistică din ţara sa natală, Albania, a captat auditoriul format din muzicologi, tineri violonişti, oameni de cultură, pictori, scriitori, printr-o tehnică violonistică impecabilă, o anume frumuseţe sonoră, prin sonorităţi din care se percepea talentul, harul său, dar şi mesajul compozitorului. Arta sa interpretativă a ieşit în evidenţă şi datorită înţelegerii remarcabile a tipului de muzică nouă. Arpegiind pe instrumentul său, descoperind toate ingenuităţile cromatice, se codifica pe sine.

Lucrările interpretate au fost receptate ca lucrări dificile, cu procedee tehnice violonistice complexe, pizzicato-uri stridente, glissando-uri în duble coarde, triluri duble, riccoche-uri etc., fără melodicitate, bazate mult pe ritmicitate şi efecte multiple sonore. Stăpânirea de sine, siguranţa, controlul deosebit al baghetei arcuşului pe coardă au impresionat, aducându-i admiraţia cuvenită.

A prevedea evoluţia unui artist muzician, a deduce roadele cu care se va înfăţişa la marele bilanţ al valorii este previzibil. A saluta un veritabil violonist cu un remarcabil har liric, e o datorie a unui artist către alt artist. Pe tot parcursul recitalului, violonistul Florian Vlashi a dovedit că meditează cu vocaţie asupra fiinţei de mister a muzicii.

Prin modul complex de abordare a muzicii noi s-a relevat importanţa pe care artistul o acordă descoperirii unei lumi dintr-un nou unghi, mai liber, mai deschis decât cel care se practică. Spiritul său cultivat, luminos şi echilibrul interior au dovedit un talent puternic, capabil de a înţelege lumea muzicii noi, capabil de neprevăzute şi fertile căutări în arta interpretativă.

Tot ceea ce violonistul, dublat de o educaţie estetică serioasă a exprimat, a avut capacitatea de a semnala prospeţimea universului muzical, nu fără a insinua combustia pasională care îl stăpâneşte.

La un moment dat, s-a creat un moment diferit, un Intermezzo, dăruit ascultătorilor de baritonul Radu Ion, masterand al universităţii muzicale bucureştene şi de pianista, Cezara Petrescu, profesor la aceaşi instituţie de cultură. Au încântat audienţa cu lieduri de George Enescu, Valentin Timaru şi Pascal Bentoiu (compozitori români ai sec.XX), pe care le-au interpretat într-o manieră sensibilă, foarte apropiată sufletului românesc, ca o pată de culoare diferită de muzica nouă universală ce s-a auzit până atunci.
Recitalul s-a încheiat cu o lucrare dificilă, pentru vioară solo, de Alfred Schnittke, intitulată A Paganini, în care s-au putut distinge celule ritmice iniţiale ale cunoscutelor capricii paganiniene, şi anume din capriciile nr: 1, 5, 9, 13, 17, 21 etc.

Recitalul pentru vioară solo, în anasamblul lui, a fost un document sonor şi vizual de interpretare a muzicii noi. Muzica concepută ca omagiu lui Chagall a trezit sufletul spectatorului la nivelul cel mai înalt. Emoţia pe care a produs-o un astfel de demers a dezvoltat iubitorilor de sonuri predispoziţia de a-şi pune probleme, de a învăţa, de a nu fi indiferenţi la tumultul vieţii şi de a lua atitudine în faţa ei.

Momentul acesta a fost important pentru contactele profesionale dintre muzicienii de pretutindeni şi alţi reprezentanţi ai artei cuvântului şi a culorii. S-au derulat în faţa audienţei opt tablouri ale lui Chagall ce reprezentau diverşi violonişti cântând, peisaje sau oameni petrecând, intitulate: Violonistul în verde, Dama in blu, Violonistul, Peisaj, etc. Pe parcursul acestor rânduri am plecat de la muzică şi am ajuns la idei generatoare de cuvânt şi culoare.

Talentul artistului s-a remarcat, printre altele, şi prin autenticitatea exprimării, căci acesta vădeşte un simţ rafinat lăuntric de a evidenţia sincretismul artelor teoretizat de romantici, de a "potrivi” sunetele, picturile şi cuvintele în nervuri fantaste, de a le construi în idei insolite.

Remarcând şi retrăind unicitatea evenimentului artistic, recitalul violonistului Florian Vlashi, desfăşurat în "catedrala sunetelor”, care este Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, România, îl înţeleg ca pe un reper, ca pe o colaborare artistică superioară atât de necesară între artişti, aparţinând unor spaţii şi culturi diferite.

Am scris acest articol dedicat celui care a stat pe podiumul universităţii bucureştene pentru că am tendinţa să conserv orice comoară umană şi îmi lipseşte "curajul de a uita valoarea”.